Mă enerveaza ca e duminică. Ce multe mă mai enervează pe mine când scriu aici. Tot timpul îmi amintesc de neplăceri. E bine ca-mi pot striga în gura mare problemele...macar aici am impresia că cineva chiar le citește, le înțelege sau le ascultă. Oricum, în viața de zi cu zi de cele mai multe ori vorbim cu pereții pentru că fiecare are atâtea probleme încât nu mai știe să se gândească la persoana de lângă el. Povestesc o întâmplare și observ că persoana de lângă mine se uită la pereți, se uită în gol, probabil îngrijorându-se despre ce treburi are de rezolvat în viitorul apropiat.
Mă enervează că e duminică. Am fost mai mult de o săptămână în concediu medical iar de mâine începe școala...pff, urăsc școala aia, urăsc copiii ăia...și nu credeam că o să zic vreodata așa ceva. Nu am să dau aici detalii, dar îi urăsc, și totuși îmi e foarte milă de ei. Uneori îmi vine să urlu, să plâng, să fug, să mă ascund, să spun că cedez, renunț. Dar nu sunt o dezertoare. Daca viața m-a pus în fața acestei școli, a avut ea motivul ei. Mă tem că n-o să fac față...oare o să fac față? Mă consolez cu gândul că fiecare secundă care trece aduce vara mai aproape...vacanța...clipa în care îmi primesc cele trei luni de pauză binemeritată.
O să fiu bine...sper...bănuiesc...vreau să fiu bine...și...fac AMR-ul.
Ieri noapte s-a luat curentul. Azi noapte a fost bine. Am dormit dusă. Mă bucur că am reușit să conduc mașina, deși ploua și era noapte. Din fericire nu era aglomerat, și am reușit să mă folosesc de oglinzile retrovizoare când am făcut parcarea cu spatele. Mă sperie parcările. Ar trebui să-mi fie rușine. Am de 4 ani permisul de conducere și pe mine încă mă sperie parcările. Bine, nici nu am multe persoane care să mă încurajeze să le fac, pentru că la urma urmei, trebuie timp sa încurajezi pe cineva cu ceva, și cum ziceam mai sus, lumea nu mai are timp. Plus ca tatăl meu conduce foarte des...e mai ușor să fii e scaunul din spate și să te uiți la drumul care îți fuge pe lângă mașină, la peisajele care se apropie și se îndepărtează, la linia orizontului, atât de frumoasă...Nu știu când voi conduce cu adevărat, dar știu că dacă e nevoie, pot conduce...îmi ajunge gândul acesta.
6 comentarii:
cum sa urasti copii?
nu te cred.. daca ii urai, nu te mai faceai profesoara... caci asta deduc.. ca esti profesoara :-?
in plus, viata e construita numai din lucruri neplacute? fa un bilant.. ia lucrurile bune de o parte si pe cele rele de alta parte... si compara-le
mai mult, pune lucrurile triste intr-o lumina favorabila... strica? nu cred... in cel mai rau caz nu se intampla nimic.. dar de obicei, rezultatul se vede la moral ;)
pai, nu urasc toti copiii...si de astia chiar mi-e mila, mai mult mila decat ura. Probabil mai mult urasc situatia, decat pe ei. Atata ca sunt putin obosita de...ma descarc macar scriind aici si aruncand niste cuvinte mai grele :P Oricum, ei nu vor sti niciodata ca ma fac sa sufar. Fac tot posibilul sa ma placa. De altfel, m-au intampinat cu zambetul pe buze.
pai, nu urasc toti copiii...si de astia chiar mi-e mila, mai mult mila decat ura. Probabil mai mult urasc situatia, decat pe ei. Atata ca sunt putin obosita de...ma descarc macar scriind aici si aruncand niste cuvinte mai grele :P Oricum, ei nu vor sti niciodata ca ma fac sa sufar. Fac tot posibilul sa ma placa. De altfel, m-au intampinat cu zambetul pe buze.
dar asta nu e bine... tie trebuie sa-ti placa ceea ce faci.. sa gasesti o cale de mijloc prin care sa fiti toti multumiti :)
chiar vorbeam azi la pedagodie de rolul si calitatile unui profesor, si am ajuns la concluzia ca suntem oameni, nu masini ca sa le indeplinim pe toate
dar cel mai important e sa-ti placa ceea ce faci... ca sa faci bine... si pt tine, si pt ei :)
e putin mai complicat decat pare. Oricum, iti multumesc pentru sfaturi.
Ma bucur ca iti place ce afli la cursurile de pedagogie. Si mie mi-au placut foarte mult. De altfel, de mica visam sa devin profesoara. Crede-ma, teoria e mult mai "calma" decat practica.
Ideea e ca eu am ajuns la o scoala problema, cu copii problema. Am ales-o pt ca era aproape de casa mea. Dar nu mai am mult si de la anul o sa aleg o scoala mai buna.
Sa ai grija, daca vei alege sa fii cadru didactic, sa te interesezi asupra scolii pe care o alegi.
no way :)))
fac pedagogie doar ca sa mai scap de monotonia realului... si un prilej bun de a socializa, de a-mi face noi cunostinte de la alte specializari...
bn.. in caz ca s-o nimeri sa ajung cadru didactic... asta e.. dar nu, nu vreau ( si in plus.. ce sa predau? geologie? cate pile trebuie sa am sa intru tot la facultatea unde sunt? sau cat de mult sa invat si sa studiez... :P )
ce pot sa-ti zic.. iti urez succes si in putinul timp cat a mai ramas, incearca sa faci ceva sa-i schimbi pe acesti mici copii problema.. incearca tot felul de metode, experimenteaza, si cel mai important, fi mereu increzatoare si cu zambetul pe buze :)
Trimiteți un comentariu