Azi am realizat că oricât ne-am zbate, oricât de mult am încerca să avem pe cineva lângă noi, într-un final, ne trezim singuri. Murim singuri, trăim singuri, simţim singuri.
Totul depinde de noi.
Propria persoană face alegerile, le simte, şi le suportă consecinţele.
Oamenii pleacă de lângă noi. Mulţi oameni sunt acum în viaţa voastră şi peste 10 ani nu vor mai fii. Până şi părinţii pleacă, într-un fel sau altul.
Iar într-un final, când ne punem în pat, seara, să dormim, tot singuri visăm.
Cea mai grea luptă în viaţă nu e lupta pe care o purtăm cu alţii, ci lupta pe care o purtăm de unii singuri, cu noi înşine.
Totul duce-nspre singurătate. Oare e adevărat lucrul acesta? Oare e trist? Nu ştiu...cert e un lucru - acum sunt tristă.
2 comentarii:
Am ajuns să cred că toți ne simțim singuri. Știi cum e? Uite așa: când suntem înconjurați de oameni, ori ni se pare că nu sunt oamenii potriviți, ori avem senzația că ne sufocăm; oricum ar fi, încercăm să evadăm; apoi realizăm că suntem singuri și iar nu ne place... Nu știu de ce oamenii sunt veșnic nemulțumiți și se simt veșnic singuri...
Dacă afli răspunsul (sau soluția), anunță-mă și pe mine că vreau să știu și eu.
Ne simtitm singuri atunci cand nu suntem impacati cu noi insine.
Trimiteți un comentariu