Azi sunt tristă

Nu ştiu de ce...m-am trezit bine, zi senină, lucruri propuse duse la bun sfârşit, dar spre seară m-a apucat melancolia...
Parcă nu-s prea mulţumită de ce am, dacă mă uit în jur...sau poate au alţii prea mult şi greşesc încercând să mă compar cu ei. Poate că-s tristă că nu merge chiar aşa uşor cu licenţa pe cât m-am aşteptat; poate mi-e dor de prea multe lucruri; poate sunt doar obosită, sau poate chiar am motive serioase să fiu tristă.
Există motive serioase să fii trist? Mereu am fost de concepţia că NU. Că e doar o pierdere de timp şi că trebuie să alegi veselia în loc de tristeţe, în orice circumstanţe. Dar totuşi, sentimentul ăsta ne cuprinde câteodată şi parcă e bine, parcă îşi are şi el locul lui.
Am obosit să fiu mereu veselă, să îi încurajez pe alţii, iar ei să mă vadă ca pe o persoană puternică la care pot apela oricând pentru sprijin. Am obosit să fug de gândurile negative şi iată că acum le dau voie să mă învăluie.
Mi-e dor să fiu iresponsabilă, să dorm zilnic până la 10, să am ca singură grijă zilnică modul în care mă voi îmbrăca la plimbare, ce voi mânca azi, sau cu cine să mă relaxez în vreun local anume. Mi-e dor să greşesc şi să nu am mustrări de conştiinţă, să văd oameni trişti pe stradă şi să nu îmi pese de ei, să nu mă intereseze ştirile, să nu interpretez atâta lucrurile, să mă bucur de ziua de azi fără să mă gândesc la cea de mâine. Dar, cel mai dor îmi e de oameni. De oamenii importanţi din viaţa mea cu care nu mai am timp să stau. Mi-e atât de dor de ei, încât nişte simple gânduri m-ar putea face să plâng. Cu mulţi nu mai apuc nici să schimb 2 cuvinte, pe unii nu i-am vazut de ani întregi, de alţii nu ştiu absolut nimic, alţii nu mă recunosc, noi care altădată eram prieteni foarte apropiaţi. Ce face viaţa asta din oameni...cum îi schimbă şi îi obligă să aleagă. Nu-i corect, dar cu siguranţă există un rost pentru care toate astea se întâmplă.
Ştiu că stările îmi sunt trecătoare, dar uneori chiar le simt la intensitate maximă...