Voi aţi observat că blocurile sunt gri? Aţi văzut că străzile, gardurile, băncile, copacii, florile, sunt gri? Parcă am trăi într-un peisaj de Bacovia. Vom reveni vreodată la câmpiile cu flori ale lui Alecsandri sau la pădurea verde şi vie a lui Eminescu?
Viaţa în interiorul oraşului e urâtă! Şi iată cum mă plâng eu, care trăiesc într-un oraş mic, în care mai ai şansa să vezi parcuri, alei frumos amenajate, oameni cunoscuţi, sau clădiri vechi.
Dar oare cum se plâng cei care trăiesc în lumea occidentală? O lume în care pe trecerea de pietoni se trece cu zecile, nu câte doi, trei; o lume în care blocurile nu te mai lasă să vezi albastrul cerului, iar maşinile nu te mai lasă să auzi râsetele de copii din puţinele parcuri destinate lor.
Nu îmi place Occidentul. Acolo toţi sunt trişti şi egoişti. Vecinii nu se cunosc între ei; omul leşină în restaurant si cel de alături stă şi se uită fără să facă nimic; buburuzele, greierii sau albinuţele nu mai trăiesc în zonă; în schimb şobolanii, pisicile şi câinii vagabonzi se simt ca acasă. E o lume perfectă pentru oamenii răi. Şi venim noi din urmă, şi ne dorim să fim ca ei; că deh, doar am văzut în filme ce frumos e peisajul!
Să nu credeţi că arunc doar vorbe goale-n vânt. Ma iau şi eu după ce mi s-a povestit, dar e din sursă de încredere, şi de la oameni care nu au fost doar simpli trecători în ţările "civilizate", ci oameni care au trăi şi mai trăiesc acolo.
Mi-ar plăcea să trăiesc în Amintirile lui Creangă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu