Mi-am scos prietena la o plimbare, în sfârşit. Nu mai am timp de ea, cum aveam mai demult. Serviciul şi facultatea îmi ocupă întreaga zi şi ajung acasă ruptă. Totuşi, ea nu e supărată pe mine. Mă aşteaptă la fel de veselă şi morăie de fericire când mă vede.
Când am cumpărat-o avea doar 2 luni, era mică şi pufoasă, frumoasă şi veselă. Aveam nevoie de un prieten dezinteresat, și iată că a apărut puiuţul acela de căţel şi hotărând să fie al meu, mi-am schimbat viaţa.
Deja are doi ani. E mult mai mare decât era atunci. Acum o iubesc. Atunci îi iubeam doar aspectul şi o foloseam ca să mă mândresc cu ea când ieşeam pe afară. Acum o iubesc pe ea, aşa cum e. O iubesc pentru că îşi lasă căpuţul în jos când mă vede, pentru că deşi urăşte pisicile, iubeşte pisica pe care o iubesc şi eu, pentru că mă ascultă, pentru că e veselă, pentru că mă face să zâmbesc, pentru că îmi sare în braţe când mă pun jos lângă ea, pentu că o interesează reacţiile mele.... ; am o mie de motive să o iubesc şi voi face tot posibilul să îi ofer un trai minunat, să fie mândră că are un stăpân/prieten ca mine.
Duă cum ziceam, azi am scos-o la plimbare. Afară e soare şi ea a fost în culmea fericirii. Ploaia o deprimă, dar azi nici nu s-a gândit la aşa ceva. E mereu cu coada pe sus, şi deşi îi place să fie în faţa mea când o plimb, se întoarce din când în când la mine, şi se asigură că sunt alături de ea. Când coborâm scările, are grijă să le coboare încet, ca să nu alunec şi să cad. Dacă apare cineva care vrea să o mângâie, se lasă umilă jos şi aşteaptă să fie alintată. E un căţel exemplar şi o ador. De când o am pe ea, înţeleg de ce se spune că un câine este cel mai bun prieten al omului.
Poate că sună ciudat modul în care o descriu. Ştiu că e un câine şi nu o persoană, dar sunt sigură că cei care au un câine, înţeleg despre ce vorbesc.
Când am cumpărat-o avea doar 2 luni, era mică şi pufoasă, frumoasă şi veselă. Aveam nevoie de un prieten dezinteresat, și iată că a apărut puiuţul acela de căţel şi hotărând să fie al meu, mi-am schimbat viaţa.
Deja are doi ani. E mult mai mare decât era atunci. Acum o iubesc. Atunci îi iubeam doar aspectul şi o foloseam ca să mă mândresc cu ea când ieşeam pe afară. Acum o iubesc pe ea, aşa cum e. O iubesc pentru că îşi lasă căpuţul în jos când mă vede, pentru că deşi urăşte pisicile, iubeşte pisica pe care o iubesc şi eu, pentru că mă ascultă, pentru că e veselă, pentru că mă face să zâmbesc, pentru că îmi sare în braţe când mă pun jos lângă ea, pentu că o interesează reacţiile mele.... ; am o mie de motive să o iubesc şi voi face tot posibilul să îi ofer un trai minunat, să fie mândră că are un stăpân/prieten ca mine.
Duă cum ziceam, azi am scos-o la plimbare. Afară e soare şi ea a fost în culmea fericirii. Ploaia o deprimă, dar azi nici nu s-a gândit la aşa ceva. E mereu cu coada pe sus, şi deşi îi place să fie în faţa mea când o plimb, se întoarce din când în când la mine, şi se asigură că sunt alături de ea. Când coborâm scările, are grijă să le coboare încet, ca să nu alunec şi să cad. Dacă apare cineva care vrea să o mângâie, se lasă umilă jos şi aşteaptă să fie alintată. E un căţel exemplar şi o ador. De când o am pe ea, înţeleg de ce se spune că un câine este cel mai bun prieten al omului.
Poate că sună ciudat modul în care o descriu. Ştiu că e un câine şi nu o persoană, dar sunt sigură că cei care au un câine, înţeleg despre ce vorbesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu