Ce reprezintă de fapt normalitatea? Tot ceea ce este conform dorinţelor, teoriilor, ipotezelor marelui public. Cine zice că normal e să fii slab şi nu gras? Să ai nasul micuţ şi nu mare? Să porţi fuste dacă esti tipă si pantaloni dacă eşti băiat? Toate astea sunt prejudecăţi, iar noi ne ghidăm în viaţă după ele. Ideile astea nu au apărut ca o evoluţie, ca o dorinţă de a corecta ceva la trecutul greu pe care l-a avut omenirea...ideile astea au apărut odată cu emanciparea omului, cu dorinţa lui de libertate (fără să îşi dea seama că de fapt nu o să fim niciodată pe deplin liberi), cu dorinţa lui de a se impune sau de a deveni unic (când de fapt, toţi suntem unici şi preţioşi).
Eu sunt altfel. Mi-am dat seama de asta după ce am observat că lumea care vorbeşte cu mine nu prea ştie ce să îmi răspundă când îmi aude argumentele. E adevărat că nici eu nu am nişte standarde bine definite, şi sunt destul de schimbătoare şi iar când vine vorba despre concepţia mea evoluez mult, dar am nişte "reguli" pe care le consider sfinte. Probabil acestea vor reieşi pe parcurs din însemnările mele.
În ziua de azi eşti normal dacă îţi petreci serile de weekend în cluburi, iar timpul liber la shopping sau la mall. Dacă eşti rocker, punker, minimalist, sau manelist. Dacă eşti şmecheraş şi ai ochelari de soare care să îţi acopere toată faţa urâtă. Dacă îţi place să citeşti, e musai să citeşti Cioran şi De ce iubim femeile a lui Cărtărescu. Dacă te uiţi la TV. Dacă foloseşti cel puţin 5 perechi de încălţăminte. Dacă foloseşti free hand, Iphone, sau alte chestii de genul. Dacă ai treizeci de prieteni cu care ieşi non stop. Dacă te uiţi la cele mai noi filme apărute, indiferent de tematica lor. Şi aş mai putea spune o mulţime de "normalităţi" pe care le-am observat, dar sunt sigură că şi voi ştiţi despre ce vorbesc.
Eu sunt altfel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu